Mă tot gândesc de o vreme să vă povestesc un pic despre mine și despre cum a luat naștere Asociația Părinte implicat, pentru că unii dintre voi nu mă cunoașteți așa bine.
În facultate am lucrat ca și ghid turistic pentru grupuri de copii și adolescenți. Mi-au plăcut foarte mult și mi-am promis mie, că atunci când voi putea, îi voi ajuta. Atunci nu știam cum voi face asta.
Mulți ani am fost super prinsă cu jobul, să învăț, să cresc. Am lucrat 15 ani într-o companie multinațională, în departamentul de achiziții, unde am învățat foarte multe. Acolo am început să susțin training-uri pentru colegii mei (negociere, comunicare, healthy leadership).
Am învățat să trecem peste nepăsare, implicându-ne. Pur și simplu avem în minte un obiectiv mai mare. Mai îndepărtat. Încercăm să vedem potențialul ce zace în acești copii. Muncim cu ei, perseverăm, iar și iar. Atelier după atelier. Puțin câte puțin. Când putem și cât putem. Construim relații cu ei și de drag, în timp, ceva se prinde. Greu, dar se prinde. Nu tot timpul, nu cu toți. Pentru câteva reușite merită însă să luptăm în continuare. Sunt câteva vieți schimbate în mai bine. Asta e ceea ce contează.
Dacă cei din medii defavorizate ar fi educați, nu ar fi în situația în care sunt. Ar munci conștiincioși, ar avea ce mânca și s-ar descurca fără ajutor. Dar nu sunt încă acolo, nu au avut parte de educație. Astfel, au nevoie de ajutor pentru o perioadă. Au nevoie de noi, cei care îi încurajăm și îi iubim. Le arătăm că se poate. Pe unii cred că îi inspirăm. Situația este diferită în cazurile copiilor bolnavi, acolo majoritatea părinților luptă până la ultima sforțare. Acolo e lupta grea cu boala. E important să le fim alături, să îi înțelegem și să îi sprijinim. Fiecare caz e diferit, fiecare are povestea lui. Sunt situații unde alegem să ne implicăm și situații unde nu reușim. Am învățat să acceptăm asta. Nu îi putem ajuta pe toți. Uneori apar donatori din neant și alteori nu se leagă nimic. Înseamnă că nu e pentru ei. Mergem mai departe. Unii îți intră la suflet și nu îi mai uiți. Alții rămân în spate.
Fă ceva!
Un pas cât de mic.
Dumnezeu ne aduce oameni buni în cale și lucrurile se mișcă
Mă bucur pt elevii tăi că învață lucruri interesante
Felicitări Simo! Mulțumim pentru implicarea de care dai dovada de fiecare dată! 🤗
Felicitări din suflet pentru tot ceea ce faci, esti minunată, Simo! 😘🤗
Felicitări, Simo! Mă înclin în fața ta pentru tot ce faci pentru aceste comunități minunate!
Dramatically supply transpa deliverables before & you.