Aparitie TV-septembrie 2022 Tele Europa Nova, emisiune Jurnal de Psiholog, 50 min

Cei 7 ani de acasă | Numărul magic din locul unde se creează adultul

Acasă. S-au scris până și melodii, s-au alinat doruri acolo, au rămas amintiri sau altele noi se creează. Viața își ia sensul și de acolo iar unii dintre noi căutăm acel “acasă” toată viața, făcându-ne propriile familii sau nu.

În căutarea “copilului interior”

1 iunie nu aduce doar bucuria exclusivității timpului petrecut cu cei mai mici dintre noi, un ochi mai atent la ei și joacă ca niciodată. Aduce în prim-plan ceva ce neglijăm adeseori, copilul interior, părțile inconștiente ale personalității ascunse într-un subconștient ce influențează for lifetime încrederea în noi.

Rivalitatea dintre frați | “Eu, eu! Ba nu, eu!”

Vorbim despre rivalitatea dintre frați, motiv de conflict, aparent multiplicat de numărul clătitelor din farfurie și ursul de pluș dar mai târziu, de cine a primit mai mult de la părinți, de la atenție, suport emoțional, la suport financiar și casa drept moștenire.

Rolul bunicilor în educația copiilor | Dincolo de poveste și folos

Bunicii conturează lumi de poveste și cei mai norocoși dintre noi au putut trăi povestea din colțuri de lume pure, intacte într-o zona de bio emoțional. Societatea de astăzi pune presiune cumva pe rolul bunicilor care devin supervizori de urgență pentru ședințele prelungite ale părinților la birou, multitasking, bucătari, dădace, resimt stresul familiei integral și bucuria rămâne interacțiunea cu cel mic.

Pe roz sau pe bleu? Cum evităm stereotipurile de gen

E o lume plină de stereotipuri de gen, dar cum evităm ca ele să ajungă la copii? În toate reclamele mama spală vase, tata meșterește ceva în zona auto, fetițele se joacă cu păpușile și cum Regina Maria a României pilota avioane nu e tocmai o informație la îndemână, am provocat specialistul să găsească soluțiile pentru managerierea situațiilor de “gen”.

10 tips & tricks pentru un parenting sănătos

Viața de părinte? Minunată, grea și de la capăt:). Apoi ești cu inima cât un purice cam pentru cel puțin 18 ani… sau o viață întreagă:) Un parenting sănătos, după părerea specialistului ATLAS, Simona Podaru,-“Părinte Implicat”- înseamnă în orice ordine dorești 🙂 cam lucrurile de care noi toți avem nevoie pentru o stare de bine în familie: multă iubire, răbdare, echilibru, atenție la nevoile celorlalți, respect și grijă unii față de alții.